Da! Da, chiar ramai prost cand auzi asa ceva. Nu ai cum sa fii mai destept dupa ce auzi asta, si este credinta mea nastramutata ca asa ceva te prosteste. Sunteti gata, da? Incepem!
In scurtul meu drum cu masina de la Morarilor pana la domiciliu am schimbat de pe Romania Muzical, unde se racnea o opera, iar eu nu gust asa ceva, pe Romania Actualitati unde se producea emisiunea “Ora partidelor politice”. In urmatoarele zece minute am avut parte de trei momente de un deliciu absolut:
Momentul unu a fost reprezentat de vocea lui Ponta care tocmai enunța niște chestii mult prea tari: cică din 2035 femeile vor ieși la pensie la fel ca bărbații – la 65 de ani. Asta nu pentru ca vrea guvernul, ci pentru ca asa vrea Uniunea Europeana. Explicația este halucinanta – legea “are la baza niște [înalte] considerații de natura științifica privind dezvoltarea economica si sociala, dezvoltarea medicinei, dar și faptul ca, in primul rand, [si aici premierul are un surâs care i se simte in vorbe] femeia în 2035 în UE nu va mai avea acele munci dificile pe care le avea (sursa). Ati înțeles da? In anul 2035 medicina, ajunsa pe cele mai înalte culmi ale progresului, va fi in stare sa facă din femei un fel de ciuborgi care o sa poată sa presteze în câmpul muncii pana la 65 de ani. Si nu o sa presteze muncile astea grele de pana acum, ci munci… mult mai ușoare. Femeile nu vor mai da cu matura pe strada, nu vor mai lucra in fabrici, nu vor mai sta în birouri, nu vor mai fi opera oameni…
Momentul numărul doi l-a avut drept protagonist pe un băiat de la PPPDDDD care a băgat una tare rău de tot: cică el baga o lege în parlament conform căreia vârsta de pensionare a femeilor sa scadă, nu sa crească. Apoi a început ceva cu natalitatea și pensionarea, doua noțiuni a căror legătura nu am reușit sa o descopăr în discursul omului. Tot ce-am reținut este ca deputatul are o prevedere în lege care zice ca “fiecărei mame muncitoare sa-i scadă vârsta de pensionare cu cate doi ani pentru fiecare copil”. Mi se pare normal, se știe ca fiecare copil iti ia cel puțin doi ani din viata, la fel ca si un pachet de țigări.
Momentul numărul trei a fost scurt și intens: PDL face o demonstrație undeva contra guvernului, ca asta e meseria lor. Un nene vorbește agitat in microfon, in timp ce in jurul lui se aude “Huooooo, hoootiii”, “Jos Socialismuuuul!” și alte asemenea. Vorbele lui au fost epocale… “[din cauza acestui guvern] România a ajuns o tara neprevizibila!”. Epustuflant!