Pe mine chestia asta cu “ce vrei de ziua ta” începe să mă calce pe nervi. An de an oamenii mă întreabă și eu le raspund același lucru: “Pe bune ca nu știu, ce-ar fi să mă surprinzi anu ăsta?”. Încă de pe la șapte ani mi s-a inoculat ideea că de ziua mea trebuie să primesc cadouri utile, asta pentru că aveam exasperant de multe jucării. Probabil ca din cauza asta am acum un blocaj mental când vreau să cer de ziua mea chestia asta (sau asta – e jucaria perfecta; sau asta – nu știu să cânt la pian dar e o ocazie bună să învăț), așa că opțiunile mele sunt foarte limitate când vine vorba sa zic “ce vreau de ziua mea” (chiar dacă în secret îmi doresc un tănculeț cu telecomandă).
Poate un ceas? De-alungul vieții mele am primit de mai multe ori ceasuri de ziua mea. Primul a fost în clasa a întâi (sau a doua?) când deja învățasem cum se citește ceasul și familia a considerat că merit (eram premiant, miez nu alta). Al doilea a fost de la colegii de liceu când am facut 18 ani. Încă îl mai am pe acasa printr-o cutie. Al treilea a fost acum vreo doi ani și o duce încă bine.
Poate vreo sculă de bucătărie? Mda, nu e rău, mai ales că se face mic și zace într-un colț. Pe de altă parte, ce fel de gătit e ăla când pui totul într-o taviță și aștepți, fără să umpli casa de fum?
