Toata povestea are mai mult sens daca citesti partea intai si partea a doua.
Ho ho ho, iata-ne si la ultimul episod al micii noastre excursii prin istoria romaneasca. Spoiler: mor toti!
Last… on “Mic ghid al istoriei romanilor”
Data trecuta am aflat ca domniile fanariote dau mai putin decat iau; Tudor Vladimirescu are prea multa incredere in greci si ajunge pe fundul unui put; 1848 ne dovedeste ca orice revolutie in Tara Romaneasca tine trei luni (si niciuna in Moldova); la 24 ianuarie 1859 se naste Romania, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza.
Secolul al XIX-lea, partea a doua – Monarhia salveaza Romania…
La sapte ani dupa inceputul domniei lui Cuza economia duduia si reformele infloreau. Cu toate astea, cam toate partidele de pe scena politica romaneasca isi doreau un domn strain, pentru ca toti erau satui de luptele de secole dintre familiile de boieri aflate la putere (si asta e doar o poveste lunga spusa pe scurt). Acestea fiind decise s-au adunat liberali si conservatori la un loc (asta s-a numit “monstruasa coalitie”, notati!) si acestia, impreuna cu armata, i-au pus lui Cuza arma la tampla si tocul in mana. Acesta a semnat iute abdicarea si a plecat trist spre Austria.
Guvernul format a doua zi a inceput sa caute un domnitor strain cu infrigurarea cainelui care cauta copacul (povestea e mai lunga si plina de politica, dar nu trebuie s-o retineti). L-au gasit dupa cateva luni in persoana lui Carol de Hohenzollern care, la 10 mai 1866 depunde juramantul la Bucuresti.
Inca de la inceput Carol a pus ordine in tara – se voteaza o noua constitutie, care acorda drepturi mai multe cetatenilor, incep o serie de reforme menite sa trimita economia romaneasca pe culmi nebanuite. In timpul domniei lui Carol se construiec cai ferate, se asfalteaza sosele si se dezvolta industria tarii.
In 1876 estul Europei incepe sa muste lesa otomana, satui fiind de atata dominatie cu semiluna. Turcii inabusa orice tentativa de revolta a tarilor de sub dominatia lor (Romania nu era una dintre ele, notati si asta) ceea ce i-a enervat pe rusi – pentru ca ei oricum voiau sa puna piciorul in Balcani – si ce pretext mai bun puteau gasi decat grija pentru aproapele lor (hai ca va suna cunoscut asta – “venim sa va eliberam!”). Rusii au pornit spre turci trecand fluierand pe la noi prin tara (eram prieteni) numai ca Osman Pasa i-a rupt in doua la Plevna, asa ca rusii au inceput sa ne roage frumos sa-i ajutam (dupa ce initial au zis ca n-au nevoie de armata noastra pițifelnica). Urmeaza alte lupte, o pace (de la San Stefano, azi Yesilkoy) si in 1878 iata ca Poarta recunoaste independenta Romaniei (notati in caietele pe Ion Bratianu si Mihail Kogalniceanu, pentru ca ei au fost la “negocieri”). In urma pacii de la San Stefano ni se ia sudul Basarabiei, dar primim la schimb Dobrogea (unde romanii erau minoritari) ceea ce inseamna ca acum avem unde sa-l punem primar pe Mazare, uraa!
(Notati voi acolo ca asta este prima data in sute de ani cand Dobrogea este alipita tarilor romane. Acum a inceput de fapt colonizarea acestei regiuni, care pana atunci fusese locuita doar de turci, tatari si ceva bulgari).
Secolul XX – Razboi, pace, razboi, comunisti
Inceputul de secol prinde Romania pe acele culmi nebanuite pe care Carol voia sa o duca. Din pacate prinde taranimea in noroi, ceea ce cauzeaza o serie de nemultumiri care duc la celebra rascoala de la 1907. S-au dus adevarate batalii intre taranime si armata in urma carora rascoala a fost inabusita (cu pretul a catorva mii de vieti taranesti). Ca urmare a acestei rascoale guvernul a luat o serie de masuri menite sa rezolve “problema agrara” (da, a fost mereu o problema; poate o sa scriu alta data mai pe larg despre asta pentru ca am inteles in final nistre lucruri).
1912 este anul in care ne-a mancat in cur sa ne bagam in razboaiele balcanice contra Bulgarilor (impotriva carora n-am luptat pentru ca aparent s-au scapat in bracinari cand ne-au vazut si au cerut pace) asa ca un an mai tarziu dobandim Cadrilaterul si ura vesnica a vecinilor de la sud (care acum rad de noi ca stam cu litoralul gol in timp ce toti romanii sunt la Nisipurile de Aur).
‘914 trece fara regele Carol, care moare si lasa drept urmas pe nepotul sau, Ferdinand I. Razboiul era deja in floare prin Europa dar noul rege prefera sa stea in banca lui si sa se declare neutru. In 1916 insa ne hotaram sa ne bagam in lupta, si asta doar pentru ca aveam ocazia sa ne luam inapoi Transilvania, Banatul si Bucovina (artizanul acestui plan este Ionel Bratianu; notati-l, pentru ca este unul dintre cei mai straluciti politicieni romani). Doi ani mai tarziu iata-ne la 1 decembrie 1918 infaptuind marea unire, cand Transilvania, Tara Romaneasca, Moldova si Dobrogea s-au unit sub numele de Romania.
Perioada interbelica a fost foarte colorata, marcata de aparitia a tot felul de partide (printre care si cel comunist) si reforme. In 1927 ramanem fara Ferdinand I, plecat pe vesnicele plaiuri ale vanatoarei si ne pricopsim cu Carol II, fiul lui Ferdinand, care fusese dezmostenit de acesta, pentru ca aparent nu prea era potrivit la conducere. De atunci tara pleaca pe un tobogan de gunoi, trecand prin miscarea legionara, certuri intre partide, si ajungand in 1938 la dictatura regala (dictatura era foarte la moda atunci in Europa).
la 23 august 1939 nemtii si rusii semneaza celebrul pact Ribentrop-Molotov, pact prin care se angajau sa nu-si dea una alteia lovituri pe la spate. La aproape un an de la acest moment, in iunie 1940, Romania primeste o scrisorica de la Maica Sovietica pe care scria “Basarabia or bust!”. La nici cateva luni primim alte scrisorele in urma carora am cedat jumatate de Transilvanie si Cadrilaterul. Uite asa, in cateva luni Romania a pierdut o treime din teritoriu fara a trage un foc de arma (multe voci sunt de parere ca nu trebuia sa cedam; poate daca nu cedam ar fi fost alta situatia noastra de azi).
Urmeaza generalul Ion Antonescu, care merita mentionat aici. El a fost cel care l-a dat jos de pe tron pe Carol II (pentru ca deja facuse prea multe prostii) si s-a instalat la putere cu ajutorul legionarilor, ceea ce a insemnat si o alianta cu germanii. Antonescu si-a dat repede seama ca legionarii sunt o sleahta de nenorociti (care nu mai semana deloc cu “Legiunea Arhanghelului Mihail” fondata de Corneliu “Capitanul” Zelea Codreanu) si scapa de ei.
In 1941 Romania a participat, alaturi de “fratii” germani, la invazia URSS-ului. Cu toti stim cum a decurs toata treaba, asa ca in august 1944 am intors armele impotriva aliatilor nostri, l-am dat jos pe Antonescu, l-am pus pe “regele Mihai” in loc si ne-am facut BFFs cu rusii.
Faptul ca am luptat de partea germanilor ne-a costat destul de scump – rusii si-au infipt tenaculele in toata viata politica romaneasca, si iata ca in 1945 apare pe scena politica Petru Groza, primul ministru desemnat de rusi. Dupa doi ani (decembrie 1947) regele Mihai I abdica la presiunea ruseasca si astfel incep cei 45 de ani de lumina. Notati-i bine si nu-i uitati niciodata pe tovarasii Constantin I. Parhon, Petru Groza, Ion Gheorghe Maurer si Gheorghe Gheorghiu-Dej -ei au fost figurile marcante de la inceputul acelor ani luminati pentru societatea noastra socialista, multilateral dezvoltata. Tovarasul Nicolae Ceausescu a aparut in lumina reflectoarelor in 1967, si cu toti stim cum s-a terminat filmul asta.
Epilog
Tot ceea ce-am scris in aceste trei articolase nu reprezinta nici macar o fractiune din istoria romanilor. Ea este mult mai vasta si, pentru a fi inteleasa cu adevarat, trebuie pusa in contextul international. Imi place sa cred insa ca v-am mai luminat un pic, ca v-am starnit macar curiozitatea de a deschide o carte de istorie adevarata si de a citi cu ochii vostri si a intelege cu mintea voastra ce s-a intamplat pe plaiurile mioritice de-a lungul timpului. Personal am descoperit ca stiam foarte putine despre istoria recenta a Romaniei (secolul XX in special), iar acum ca am mai invatat niste lucruri o gasesc fascinanta.
Pe final de meci trebuie sa-mi precizez si sursele, pentru ca asa e bine. Dupa cum am zis, principala sursa de inspiratie a fost “O scurta istorie ilustrata a romanilor” – Neagu Djuvara (ed. Humanitas, 2013), carte pe care va sfatuiesc calduros sa o cititi. Aceasta sursa a fost completata de “Istoria romanilor din cele mai vechi timpuri si pana azi” – Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu (ed. Albastros, 1971), care chiar daca a aparut in vremea “aceea” contine totusi ceva adevar istoric.
…si stiu ca nu mai e nevoie sa va spun despre cum putem incepe orice discutie civilizata in sectiunea de comentarii.
