Intrucat nu traiesc sub o piatra si nici n-am peste 50 de ani dau o importanta foarte mare serviciului de internet banking oferit de o banca. N-am mai vazut ghiseu de plati de vreo trei ani de zile – facturile le platesc prin banca, datoriile catre prieteni le platesc prin banca, cati bani mai am aflu din internet banking, asa ca pentru mine este un instrument extrem de util.
De-a lungul carierei mele am proiectat solutii enterprise pentru clienti destul de mari. Procesul acesta de “proiectare” implica si elementele de ergonomie ale aplicatiei gen cum sa “curga” interfata, ce informatii sunt utile pe ecran si ce nu, etc. Din aceasta cauza nu pot sa nu privesc orice aplicatie “enterprise” cu un ochi destul de critic, mai ales cand aceasta aplicatie este esentiala pentru buna gestionare a banilor mei.
Contul la RBS il am din cauza ca au avut o oferta foarte foarte misto de card de salarii (dati-le un telefon si intrebati-i, s-ar putea s-o mai aiba) care, legata de o refinantare, m-a facut sa-mi mut o parte din catrafuse la ei. Evident, prima intrebare cand am auzit oferta a fost “Aveti internet banking?”. Au… dar sunt trei MARI chestii pe care le urasc la RBS iBanking. Nu mai zic de faptul ca daca iti scapa mana pe “back” te pomenesti in fata ecranului de “Sesiune expirata” (acelasi lucru se intampla daca dai rapid de doua ori click pe un link), dar asta cumva pot sa o inteleg, fiind chestie de securitate. Nu mai zic de faptul ca ecranul de vizualizare a situatiei cardurilor de credit nu e chiar prietenos – n-am stiut niciodata fix cat am de plata si pana cand. Astea sunt chestii peste care am trecut. Dar peste astea de mai jos…