Acum 24 de ani s-au intamplat niste evenimente* in urma carora au murit multi oameni. Mama mea este cadru medical, si a lucrat in acele zile, asa ca am ascultat ororile “la prima mana”. Ce-am inteles eu ca si copil (aveam 10 ani): ca Ceausescu e “rau”** si ca trebuie sa rupem prima pagina de la almanahul Femeia (sau Cutezatorii); ca acum o sa am voie sa spun ca “ma duc la karate” (inainte era interzis, ziceam ca facem “judo de autoaparare”); ca acum n-o sa mai trebuiasca uniforma la scoala. Altii au inteles altceva: acum se duc la vot si voteaza “pe bune”; acum avem program la TV mai mult de doua ore; acum avem magazinele pline cu mancare si putem manca portocale oricand (atunci am inteles eu diferenta intre mandarina si portocala); acum putem spune bancuri politice.

Din pacate nu am inteles un lucru esential: am dobandit libertatea de a ne informa si de a invata. Acum aveam acces la filme, la idei, la carti… Tot ce trebuia era sa le deschidem, sa le citim, sa invatam lucruri pana atunci interzise noua. Sa invatam ce inseamna libertate, ce inseamna sistem politic, ce inseamna “economie de piata”, ce inseamna munca, cum ar trebui sa fie politicienii. Si acum imi aduc aminte cum, in ’90, niste reporteri luau interviu unei tinere intreband-o ce inseamna pentru ea 1 Mai.  “Ce credeti ca inseamna sarbatoarea de 1 Mai?” “Inseamna o excursie la mare cu o gasca de rocari. Ah, sarbatoare? Da, e o sarbatoare comunista, ar trebui abolita!”. Ocupati cu arderea uniformelor, imbuibarea cu mandarine si amuzati de circul politic am uitat sa invatam ce inseamna libertatea noastra. Am ales sa radem de papionul lui Ratiu in loc sa sa fim atenti la ce scoate pe gura. Am ales sa-l hulim pe Coposu in loc sa citim istoria si sa vedem cine-a fost, prin ce-a trecut si, mai ales, ca cei care i-au facut asta ne zambeau acum de pe sticla. Am ales stomacul inaintea mintii.

Observati ca scriu la persoana intai. Fac asta pentru ca nu ma exclud din acest cerc. Am fost prea mic la inceput, e drept, dar nici cand am crescut nu mi-am dat interesul, ocupat fiind cu alte prostii adolescentine. Cartile pe care le citesc acum trebuia sa fi citi acum zece ani. Poate ca puteam atunci sa-i conving pe ai mei sa nu mai voteze “cu Iliescu”. Poate ca si ei la randul lor puteau sa-si convinga prietenii ca nu e bine sa aduci la putere niste oameni care au fost si “inainte”. Am ratat sansa asta, si imi pare rau.

Ne-am cacat pe ea de libertate. Acum trebuie sa induram mirosul.

___

* foarte interesanta analiza lui Gabriel Liiceanu (pe care o regasim aceasta carte) despre folosirea termenului de “evenimente” atunci cand ne referim la decembrie ’89

** culmea, cu vreo luna doua inainte, dupa o ora de istorie cand am invatat despre Stefan cel Mare, ma intrebam daca cumva asa o sa ne aducem aminte si de Ceausescu peste X ani – domnitor drept, capitole intregi in manual… banuiesc ca nu.