Am ajuns în Varșovia seara, când toate mașinile din lume se înghesuiau la periferia orașului, în jurul aeroportului. În aceeași enervantă ordine civilizată cârduri întregi de cutiuțe pe patru roți părăseau capitala și se întorceau la casele lor sau, din contră, încercau să ajungă la casa lor din inima capitalei. GPS-ul ne-a purtat pe niste bulevarde largi înainte sa ne arunce pe o șosea care ducea spre campingul nostru, raspunzându-ne cu “trust me, I’m a GPS navigator” la întrebările noastre de gen “unde naiba ne duce mă ăsta?!”. Spre surprinderea mea (care până la concediul ăsta aveam încredere in GPS-uri câtă aș avea și într-o nevasta de fotbalist) jucaria ne-a dus fix până în fața campingului, o curte cat a bunicii mele de la țară care a fost cel mai mișto camping în care am stat în Polonia. După un somn bun și un mic dejun copios la pub-ul campingului, am luat-o la pas prin capitala Poloniei.

Varsovia este un oraş plin de contraste. Pe de-o parte avem centrul vechi, plin de clădiri colorate şi străduţe înguste; pe de altă parte avem uriaşele clădiri sovietice care domină oraşul, cum ar fi “Palatul Culturii si Ştiinţelor”, un cadou făcut de către Stalin poporului polonez; pe de-o parte avem parcuri mari și liniștite, iar pe de alta parte avem clăridile noi de birouri, turnuri de oţel şi sticlă şi complexe comerciale cu un design futurist.

Prima oprire din Varşovia a fost Palatul mai sus menţionat, de la înălţimea căruia am admirat toata Varşovia şi am rămas surprinşi de câtă verdeaţă zace în acest oraş. Costă 12 zloţi urcarea cu un lift comunist, condus de o liftieră integrată perfect în peisaj, iar la etajul 30 puteţi bea o cafea și cumpăra un magnet. Nu am putut să trec pe lângă muzeul tehnic și să nu dau 12 zloți și acolo, vrând să fac o comparație cu muzeul “omolog” din București. Muzeul părea mai frumos și mai bine dotat decât al nostru, dar totul era scris in poloneza așa că aș pune vizita asta la capitolul “mici eșecuri de concediu”.

A urmat apoi Muzeul Revoluţiei, un loc de unde începe de fapt istoria postbelică a Poloniei. Scurt rezumat: prin 1944 polonezii  s-au cam săturat de jugul nemţesc şi, profitând de faptul ca fritzii erau ocupaţi să ia bătaie de la ruşi, au pus de-o revoltă. Această revoltă a izbucnit în Varşovia şi s-a întins treptat în toată ţara dar, fără a beneficia de un sprijin internaţional, a fost inabuşită după 45 de zile. Ca urmare a acestei revolte nemţii au dorit ca Varşovia să fie rasă de pe faţa pamântului, lucru pe care de fapt l-au cam reuşit. Tot ce vedeţi astăzi în capitala Poloniei a fost reconstruit după schiţele originale, acesta fiind cel mai mare proiect de reconstituire din lume.

După muzeul revoluţiei am fost să vedem cu ochii noştri cum le-a ieşit reconstrucţia. Spre surprinderea noastră le-a ieşit foarte foarte bine. Oraşul vechi, refăcut după picturi, schiţe şi planuri antebelice este brăzdat de străduţe mici şi presărat cu cladiri colorate. Toată zona e împânzită de terase şi magazine de chihlimbar, iar pe alocuri mai vezi câte un stand de hot-dogs (6 zl si nu foarte buni) sau o tarabă de îngheţată (2 zl cupa). Terasele din Piaţa Mare sunt printre cele mai scumpe la care am stat – 10 zl o bere mare (halba, nu fiţe) si peste 20 zl orice porţie de mâncare. Pe de alta parte aici am mâncat cele mai bune pierogi din Polonia, dar despre povestea asta se ocupa alter ego-ul meu.

A doua zi am hotărât că trebuie să explorăm verdeaţa oraşului, lucru pe care l-am și făcut prin intermediul parcului Lazienki, un fel de Herăstrău fara biciclişti, skateri, tarabe cu prostii si câini vagabonzi. Foarte interesantă scena amenajată pe lac unde, ocazional, se ţin concerte de muzică clasică. Peste tot – şi în parc şi în cartierul din jurul său – domneşte o atmosferă liniştită, complet atipică unei capitale europene. Toată liniștea și armonia din parc cerea să fie spartă cu niște semințe și-o muzică pe telefon, dar din pacate în Polonia nu prea se găsesc semințe de floarea soarelui, iar telefonul nu mai avea baterie. Data viitoare o să venim mai bine dotați.

Centrul Copenic nu era în plan, ci pur şi simplu l-am descoperit în urma unei căutari de genul “What to do in Warsaw”. Este un loc în care dacă ajungeam acum 15 ani clar nu mai rămâneam corigent la fizică. Centrul constă în două etaje pline cu tot felul de locuri în care poţi explora… ştiinţa. Are un loc unde poţi să înţelegi cum funcţtioneaza o spirală de apă, un loc unde afli ce-i ăla un sistem bielă-manivelă (şi îl pui chiar tu în funcţiune), locuri unde poţi descoperi sistemele de numeraţie – pe scurt, Centrul este locul unde oricine poate afla cum funcţionează lumea în care trăim. De asemenea, este locul în care orice copil trebuie adus, iar din acest motiv locul colcăia cu puradei  care se jucau apasând butoane, învârtind de roți și bălăcindu-se în jgheaburile cu apă. Până și roboțelul de la intrare era confuz, privind parcă deznădăjduit la consola de comandă pe care o butonau vreo trei copii (în același timp).

Am părăsit Varșovia într-o dimineață plumburie și încurcați de toate semnele care ne arătau “Drum în lucru” și din cauza cărora am mai dat o tură de centru (GPS-ul nostru a aruncat prosopul și-a zis “Fuck that, ma treziți când ieșim spre Gdansk”. Cu ocazia acestui drum am aflat că atunci când ceri o cafea MARE într-o benzinărie amarâtă din Polonia ți se dă chiar o cafea… mare.

Mai multe poze vedeți aici.