Întocmai ca şi acum 70 de ani, să ajungi în ziua de azi la Auschwitz nu este greu. Tot ce trebuie să faci este să ajungi în Cracovia şi apoi să te plimbi un pic prin centru. Vei vedea peste tot afişe cu agenţii care organizeaza tururi, ba chiar poţi fi acostat de diverşi reprezentanţi, dornici să-ţi ia un ban ca să te ducă până acolo (hei, chiar este ca acum 70 de ani!). Noi nu ne-am lăsat acostaţi de nimeni, ci am mers de bună voie prin intermediul hotelului care a fost bucuros să ne ia câte 130 de zloti de căciulă contra unui tur al cărui autocar ne lua chiar din faţa hotelului.

Oswiecim este un orăşel care în timpul celui de-al doilea război mondial se afla pe teritoriul Germaniei şi avea numele de Auschwitz. Drumul până acolo trece prin sătuce mici cu case cochete, păduri de pin şi câmpuri înverzite. În ora care se scurge  între plecarea din Cracovia și ajunsul la destinaţie am fost introduşi în atmosferă cu ajutorul unui documentar despre fostul lagăr vizionat pe monitoarele din autocar, de pe un VHS autentic. Documentarul ne arată cum a intrat Armata Roşie victorioasă în lagăr şi ororile pe care le-a găsit acolo. Trebuie să recunosc că nu seamănă cu nimic din documentarele văzute până acum despre acest subiect, fiind filmat chiar de un cameraman al armatei ruse care a ajuns în lagăr odată cu aceasta.

Odată ajunşi am fost daţi pe mâna unei ghide care vorbea o engleză foarte bună pe un ton absolut delicios. Prima parte a vizitei a constat în vizitarea lagărului Auschwitz 1, lagăr înfiinţat pentru a-i ţine închişi pe deţinuţii politici de la acea vreme. Din lagărul original nu a supravieţuit decât un singur bloc de celule şi ruinele unui crematoriu (care acum este refăcut); restul a fost distrus de către nemţi atunci când au simţit ca funia ajunge la par şi şi-au făcut bagajele în vederea evacuării. În blocurile refăcute se găsesc diverse exponate care ilustreaza viaţa în lagăr, poze cu deţinuti, tablouri pictate de deţinuţi şi cumva păstrate, etc. Peste tot ai voie să faci poze, cu excepţia unei singure camere care este plină cu… păr uman. Da, părul deţinuţilor era “recoltat” şi transformat în ţesături, dar poveştile cu “săpun” par a fi mituri urbane, pentru că n-a pomenit nimeni nimic de asta. Una din cele mai lugubre zone este crematoriul şi camera de gazare, locuri în care turiştii sunt rugaţi să păstreze linişte absolută. Crematoriul şi cuptoarele au fost refăcute folosind oţelul original găsit printre ruine. Totul are o puternică atmosferă de… muzeu. Binenţeles avem parte de sârmă ghimpată, carcerele originale şi zidul la care se făceau execuţiile, dar dincolo de asta locul nu inspiră turiştilor nimic înfiorător.

Lucurile s-au schimbat mult atunci când am ajuns în cel de-al doilea lagăr, la Birkenau. Acolo toate barăcile au fost demolate înainte de venirea Armatei Roşii, iar locul a fost păstrat aşa cum a fost descoperit. Tot ce-a mai rămas intact este poarta, câteva barăci de cărămidă şi vreo trei barăci de lemn. În rest – zone imense înconjurate de garduri de sârmă ghimpată şi presărate cu ruinele fostelor barăci. De la poartă până în capătul de vest al lagărului două şine de cale ferată marcheaza ultimul drum pentru unii dintre deţinuţii aduşi la Birkenau. Aici poţi să îţi dai seama cu adevărat de dimensiunea orororii, atunci când privești kilometrii pătraţi destinaţi unui singur scop – exterminarea totală, poarta impunătoare prin care trenurile gemând de oameni intrau în lagăr pentru a descărca sinistra marfă sau șinele de tren care au dus peste un milion de suflete spre pieire. Aici este locul în care, cu un mic exerciţiu de imaginaţie, poţi să-ţi dai seama de ce-a însemnat de fapt lagărul de la Auschwitz. Chiar dacă astăzi nu mai există decât ruinele unui singur crematoriu, poţi totuşi să ţi le imaginezi pe celelalte patru, cu turnurile înalte care aruncau în aer fum şi cenuşă. Pe locul lor este ridicat un monument închinat celor care şi-au găsit sfârşitul în aceste locuri blestemate.

Am mers de-alungul şinelor  pe pietrișul ce scrâșnea sub tălpi, ascultând tonul monoton al ghidei noastre care ne explică pe îndelete procesul prin care SS-ul reducea oamenii la grămăjoare de cenuşă pe care le împrăştiau pe câmpurile din jur drept îngrăşământ. Negreala de pe ruinele crematoriului este originală – nimeni nu a spălat-o vreodată. Am intrat în barăcile în care deținuții stăteau câte cinci in pat, încălziți iarna de puținul cărbune pe care-l primeau. Vizita s-a încheiat după apusul soarelui, când întunericul deja începea să cuprindă sinistra poartă.

Turistule, dacă vreodată ajungi în aceste locuri (şi eu te sfătuiesc să ajungi pentru că ai să înţelegi multe lucruri), când ieşi pe poarta de la Birkenau uită-te în urmă şi mulţumeşte destinului tău că eşti unul dintre cei care au apucat să iasă de acolo.

Pozele se află aici. Nu vă speriați, nu conțin orori.

PS: Țineți minte ce-a făcut Victoraș Ponta când un prietenul lui mai prostuț, Dan Șova, a comentat ceva nepotrivit la adresa Holocaustului? L-a trimis la Washington să se documenteze despre Holocaust! Exact, mother-fuckin’ Washington, locul care este la mii de km distanță de locul faptei. Dacă vreți să nu ajungeți un Dan Șova faceți o excursie in Polonia. Acolo o să aflați ce-a însemnat Holocaustul…