Lume, galagie, copii urland, babe suparate, haos.

[…] “<snif!> Ma, ce pute aci?!” ma intreaba dragalasa asezandu-se pe scaun in ferryboat, in drum spre Samothraki.
“Umm.. maaa… scuze, cred ca eu, s-a udat tricoul asta pe mine si e un pic lipicios… 8 ore la volan e ceva… Da, cred ca eu…” am zis simtindu-ma ca ultimul om.

Trece timpul… ne jucam cu copii, mergem pe terasa, admiram delfinii…

La un moment dat nush cum vine de se face ca se foieste dragalasa in scaun si, cand se intoarce un pic spre stanga, da de niste degete (de la picior) adevarate, romanesti, care se hodineau pe cotiera ei, in timp ce posesorul sforaia dus pe scaunul din spate.

Rusinea mi-a disparut ca luata cu mana…

Morala: ba, prietene! Da-o naibii de treaba! Inteleg ca ti-e foarte bine sa-ti tii carnaciorii liberi ca pasarea cerului, dar aia calatoresc incaltati inca deeee laaa Cluuuj maaa baaaiaaatuuuleee maaa (fara gluma, chiar erau din Cluuuuuj). Nu-ti trebuie doctorat in puturologie sa determini ca acele picioare put intens. Lasa-le naibii in incaltarile lor si asteapta sa-ti intoxici propriul cort, nu ni le plimba noua pe sub nari. Romanule!