Minunea asta numită UE a început în niște vremuri tulburi în Europa: războiul abia se terminase, Germania era împărțită și eliberată, iar Maica Uniune Sovietică domnea peste juma’ de continent. Uniunea Statelor Americane punea de zor umărul la reconstrucția Europei pentru ca deh! pe un continent sfârtecat de război de piață de desfacere poți să ai? Companiile americane trebuie să trăiască și ele din ceva.

În acele vremuri de restriște câteva țări au pus și ele de-o Uniune, ca să nu fie mai prejos decât alții. Belgia, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda și Germania (Federală) au semnat hârtii și și-au strâns mâini pe motiv că “ce-ar fi să nu ne mai certăm noi pe viitor și să punem și de-o cooperare economică pe chestia asta?”. Noua “Uniune” s-a tot extins și a început să includă și alte state cum ar fi Danemarca, Portugalia, Irlanda etc. (Norvegienii au zis pas), adunate toate în Marea Familie Europeană. După ce Cortina de Fier s-a demodat aceasta Mare Uniune a început să includă și țări din vechiul bloc comunist, ca doar deh! companiile europene trebuie să aiba piață de desfacere și in est, nu? (observam aici un fel de șablon… sau poate mă înșel eu).

…si acum, în aceste vremuri de restriște, filmul începe să se rupă. De ce? Păi cât de imbecil să fii sa pui la un loc un italian, un francez, un român, un grec și-un sârb și să te aștepți ca totul să meargă brici pentru veșnicie? Da, toți sunt foarte petrecăreți, e mișto să stai la o bere prin Uniune, să o duci bine, să pui de niște șosele, să declari pompos ca ești BFF cu Marea Uniune, dar ia să vedem câți pun umărul la scoaterea din rahat? Fix nimeni. E criza? Românul face grevă și întră in criza politică. Grecul – se plânge ca nu mai are 2000 de euro pensie și dă foc la bănci. Spaniolul – se bate cu pumnul în piept ca o duce bine și a doua zi bate la ușa lu’ UE să ceara zece mii până la leafă. În același timp neamțul și olandezul transmit un “marș in p-la mea la muncă, că așa se fac banii!” tuturor ălora care vor să ia bani pe moca. Peste toate astea, în toate statele populația începe să se întrebe dacă chiar merită chestia asta cu Uniunea. Neamțul și olandezul se întreabă probabil de ce naiba ar trebui să lase granițele deschise când prin ele se umple țara de estici veniți la cerșit și la ciordeală. Românul și grecul se întreabă de ce naiba ar vrea în UE, când asta înseamnă că trebuie să pună osul la treabă și nu mai poate s-o ardă ca-n vremurile bune la cafele cu colegii de tură.

…și uite așa cercul se închide. Marea Uniune care s-a născut din dorința de a combate ultra-naționalismul și de a preveni un al patrulea “Reich” va fi divizată de naționalism (care este pe val) din cauză că nu a luat în considerare un lucru elementar: oamenii. Suntem prea diferiți ca nații, culturi și idei ca să trăim într-o Uniune Europeană.

(Lecturi ajutătoare despre cum s-a format Uniunea aici și aici)