Joia trecută am fost să văd a doua oară Cloud Atlas, pentru că nu mi-a ajuns o singură vizionare a aceastei masive scuturare de ouă ale celor trei regizori care au reușit să facă unul dintre cele mai bune filme ale anului. Serios, duceți-vă să-l vedeți și o să-mi dați dreptate – scenariul, regia, machiajul, jocul actorilor, toate rup bara.

…dar nu despre asta e vorba. E vorba de locul unde am văzut a doua oară această capodoperă a genului – Glendale Studio. Am ajuns acolo datorită îndemnului unei prietene care a ridicat în slăvi fotoliile de piele, popcornul gratis și lumea civilizată (sau mai precis, lipsa țărănimii prezente de obicei in cinematografele *plex).

Stam în mica budă a stabilimentului și meditam la faptul că nu mai sunt cinematografe ca alta dată, locurile unde stăteai la coadă pentru UN film, locul unde veneau bișnițarii de bilete ca “la casă nu mai are fratele meu, du-te și înghesuite-te daca vrei”, locurile unde popcornul era o raritate, locurile care aveau scaune incomode sub care sta lipită o colecție întreagă de gumă de mestecat… Speram ca măcar Glendale Studio, această ramașiță a erei cinematografului, să mai fie ca pe vremuri…

…dar degeaba. Scaune incomode? Pft, fotolii de piele, cu spatar care se lasă pe spate ca să poți să stai tolanit ca un boss și cu cotiere rabatabile ca sa poată și fata să stea tolanită pe tine. Fără popcorn? Vrei sa zici – popcorn moca, pe care trebuie să te duci să ți-l iei tu cu mânuța ta de la automat (Funny story: cum săpam eu așa în mașina de popcorn ca să umplu două pungi apar în spatele meu două dudui, chipurile la coadă. Termin de umplut o pungă, încep să muncesc la următoarea, apoi, dând dovadă de o îndemânare ieșită din comun pentru mine, iau ambele pungi și dau să plec. În momentul în care m-am întors una din dudui întinde o mână pofticioasă spre o pungă de-a mea, chestie pe care eu o ignor și trec mai departe, în timp ce în spatele meu se aude “ți-am zis fată că e nu e băiatul care vinde aici!”). Ceaiul este moca și foarte bun, ba chiar există și o masuță între rânduri unde poți să-ți odihnești paharul, iar daca ești destul de ghinionist poți chiar să stai cu genunchii la gură din cauza ei. Iar oamenii… numai lume rafinată, care nu știe ca ora 20:10 inseamna OPT ȘI ZECE, ora când se stinge lumina, ora când trebuie să fii în sală așezat pe scaun, nu să-mi bagi mie lanterna de la telefonul tau mobil în ochi căutându-ți locul.

…dar deliciul filmului a fost finuțul băiat care a stat lângă noi, cel care și-a câștigat pe deplin insigna de “Capitanul Evident”. Datorită lui am aflat am aflat următoarele:

• primul apărut pe ecran era Tom Hanks;
• “fii atent că-l pocnește acum!”;
• “i-a dat-o, frate!”’;
• Neo York se cheamă așa pentru că “să fie ca-n Matrix, știi, că aștia au făcut și Matrix!”
• Pe Jim Sturgess “l-au făcut să semene cu ăla din Matrix!”

În rest numai civilizați care s-au oprit în picioare să se uite la generic, pentru că zeama de televizor baută cu popcorn funcționează.

Wrapping up: da, e mișto acolo, o să mă mai duc.