– Garbaaaaage, ma duci la Garbage?!
– Meh. Biinee… Oh wait… MOOONSPELLL! Gata, mergem la Garbage!

Masina hurducaia pe campul numit “parcare gratuita”, iar in jurul nostru se ridica un nor de praf dens. De dupa gardul acoperit cu plasa verde se auzeau niste acorduri brutale de pe scena cu suparati. Prima intrebare pe care am auzit-o cand ne-am dat jos din masina a fost celebra “Bilete, ceva?”.

N-o sa zabovesc asupra atmosferei, distractiilor, zgomotelor de tot felul  venind din toate partile posibile, astea vi le puteti inchipui si singuri. Sa zicem cate ceva despre muzica…

Parazitii au venit cu trupa live dupa ei, adica toba, bas si chitara electrica. Au sarit, au ridicat degetul mijlociu, au chemat pe Bitza si pe un baiat pe care nu-l cunosc si-apoi au plecat. Draguta initiativa, mai trebuie lucrat la “cum cantam cu trupa si nu cu discul”.

Dupa asta ne-am retras la un mic si-o apa (ca eu eram sofer) in asteptarea primului eveniment semnificativ al serii: Moonspell. Ne-am miscat tiptil spre scena Jagermeister unde urmau sa se produca portughezii, numai ca sa asistam la soundcheck-ul care parea plin de probleme. Cu vreo cinci minute intarziere au inceput sa se auda tobele de inceput pentru Axis Mundi, secondata de feedback-ul apasator de chitara, ambele urmate de aparitia lui Fernando Riberia cu masca de fier. Publicul, mic dar inimos, scanda din toate puterile “Ipso! Facto! Axis! Mundi!”. Urlam si eu cu toata lumea odata si nu ma puteam opri sa ma gandesc ca totul ar fi fost foarte misto daca s-ar fi auzit si chitara lui Ricardo, care e de fapt plamanul melodiei (inima sunt tobele). Melodia se termina, sunetistii mesteresc ceva prin spatele amplificatoarelor, apoi totul se reia cu “Alpha noir” si acum parca parca chitara se aude mai bine. Versus, Lycanthrope, Opium, Wolfshade, toate au curs una dupa asta (nu in ordinea asta) si sunetul se facea din bun in prost, apoi in si mai prost ca apoi sa-si revina. Pacat!

Cu zece minute inainte de ora 0 m-am lasat tras afara din publicul de la Moonspell si am luat-o in directia scenei Ciuc unde trebuia sa se produca atractia serii, Garbage. Eu la viata mea am ascultat Garbage numai la radio si pot sa ma mandresc chiar ca am recunoscut patru melodii. Show-ul a fost extraordinar, sunetul a fost bun de data asta  (nici nu ma asteptam altfel), iar publicul era in extaz. Shirley Manson a catalogat venitul in Romania ca “an adventure” si a cinstit un pahar de “scotch” in cinstea noastra. Totul s-a incheiat apoteotic cu “I’m only happy when it rains” apoi a inceput retragerea strategica spre iesire. Peste tot lumea era tolanita pe iarba cu pahare de bere in jur, muzica rasuna de peste tot, iar pe scena Jagermeister erau in plin act muzical cei de la Kreator. N-am putut sa inteleg de ce la plecare toata masinile au tinut sa se inghesuie pe drumul pe care au venit, in timp ce drumul care ducea in directia opusa era liber (si ducea in acelasi loc) dar in fine, probabil ca toti urmam turma la un moment dat.

A fost prima mea experienta cu B’estfest in noua formula (adica in plin camp in loc de Romexpo) si a fost una oarecum pozitiva. Anul trecut line-up-ul nu m-a “miscat” deloc, dar anul asta inceput sa fie un pic mai rasarit. Speram ca la anul se imbunatateste considerabil. Pana atunci… keep on rockin’ in the free world!