Stateam eu pe buda cu degetul in nas si meditam la conditia de blogger. Pur si simplu sunt  incompatibil cu aceasta conditie (am mai spus-o si, probabil, o s-o mai repet). Am un simt puternic al irelevantei si imi dau seama ca as cauza foarte multa durere in basca prin toate parerile pe care mi le-as da zilnic. Adica… in general eu vad articolele din blogosfera de doua feluri: contre-hatereli-dispret gratuit (vezi pe ala cu “De ce stau oamenii cu piciorul pe stop la frana”. Nu stiu care a fost, deci n-am link) si articole facute sa fie – link la o stire, doua randuri de comentariu (gen “pentru ca basescu”) – e ok, am facut si eu unu-doua din astea, dar nu le-am mai vazut rostul. La mine e simplu – ai ceva de scris, scrii; n-ai nimic de scris, tot scrii, dar trebuie sa fi un foarte bun inventator, altfel cititorii se pot prinde ca e o idee scremuta. Si de obicei se prind. Eu ma prind. Eu sunt mai special.

…dar sa revenim la lucrurile care te fac neprost: carti. Baiatul din spatele Amazonului este un mic geniu. Kindle-ul este device-ul perfect prin intermediul caruia arunci bani si uite asa am aruncat banii (“fara numar, de la socru’ mare”) pe vreo doua-trei carti pe care vreau sa vi le recomand.

Margaret Atwood – The Handmaid’s Tale (Jurnalul Cameristei)

Ziua Presedintelui. Casa Alba este invadata de “fundamentalisti”, presedintele si membrii Congresului sunt ucisi. Se declara legea martiala, se da vina pe “islamici”. Femeilor incep sa li se taie din drepturi, pe motiv de “protectie”. In SUA se instaureaza un regim militar teocratic, care are la baza ierarhia castelor. Femeile devin simple unelte ale societatii, ele fiind impartite in servitoare, sotii, mame-purtatoare, fara sa aiba voie sa citeasca sau sa scrie. In mijlocul acestui regim, o mama-purtatoare (“handmaid” nu inseamna chiar “camerista”, ci mai degraba “fata in casa”) inregistreaza un jurnal prin care isi povesteste franturi din viata actuala printre care se strecoara si amintiri din trecut menite a zugravi tot tabloul vietii ei. Ultimul capitol este cel care ridica valul de pe toata cartea, tocmai din cauza asta nu va spun mai mult.
Margaret Atwood abordeaza stilul “speculative fiction”, care este denumirea elevata pentru “nu e chiar imposibil”. Stilul ei de a invarti cuvintele te captiveaza de la inceput, pe nesimtite. Chiar daca la primele randuri rezisti un pic, te gandesti ca e complicat, ba chiar te plictiseste pe alocuri, pe la mijlocul cartii te gasesti prins in poveste si citind cu infrigurare, asteptand acel happy-end pe care stii ca nu ai sa-l primesti. Povestea spusa la persoana intai are acel dar de a te pune in pielea povestitoarei, de a simti ce simte ea, de a strange din dinti cand i se face o nedreptate. In meditatia ei asupra conditiei femeii din societate se simte o puternica unda de nihilism, de abandon, de “ce rost mai are, mai bine murim”, senzatie care este pe alocuri contrazisa de faptele povestitoarei.

Margaret Atwood – Oryx and Crake

(da, am un moment Atwood)
Lumea a murit. Un virus fabricat in laborator a maturat in cateva zile rasa umana, lasand doar petice pe ici-colo. Societatea, dominata de inginerie genetica si impartita (clasic!) in doua clase a fost redusa la grupuri razlete. Un singur supravietuitor, Snowman, face o incursiune intr-un fost campus al companiei care a dezlantuit virusul. Odata cu povestea acestei calatorii aflam si povestea celor doi prieteni ai lui, Oryx si Crake, victime si ei ale zilelor in care omenirea a fost decimata. Odata cu Snowman ne confruntam si noi cu animale fabricate in laborator, fenomene meteorologice extreme si amintiri dureroase. Participam la betiile lui, la fricile lui si panicile lui.
Am citit “Oryx si Crake” imediat dupa “The Handmaid’s Tale” si nu am putut sa remarc acelasi stil de scris – flashbacks. De data asta insa, amintirile fac majoritatea povestii, in timp ce firul principal este destul de subtire si previzibil. Stii ca va reusi in calatoria lui, stii ca se va intoarce sanatos, dar totusi povestea construita din amintiri te tine in suspans. Din amintiri vei afla povestea lui Crake, geniul ingineriei genetice; povestea lui Oryx, fata de care Snowman a fost indragostit toata viata; povestea evolutiei ingineriei genetice si cum a ajuns ea sa distruga lumea. Intocmai ca si cartea mai sus povestita “Oryx si Crake” emana un puternic sentiment de singuratate. Personajul este singur in fata unei lumi schimbate fundamental fata de lumea in care a trait, o lume in care trebuie sa se adapteze sau sa dispara.

Pofta buna!

PS: Momentan citestc “The year of the flood”, cotinuarea lui “Oryx si Crake”. Va explic la timpul respectiv ce si cum