“Domnule primar,
Subsemnata _, domiciliata in orasul Pantelimon, Strada ____, posesoare a CI seria … nr… doresc sa sesizez urmatoarele:
In urma intemperiilor din ultima perioada strada X a devenit impracticabila. Pamantul afanat in urma ultimelor lucrari de pe strada s-a transformat in noroi, iar santurile sapate s-au scufundat, ingreunand considerabil traficul auto si facand imposibil traficul pietonal. La toate astea contribuie si faptul ca piatra care se turna in fiecare primavara pe strada este absenta anul acesta.
Ca locuitor al acestui oras si contribuabil la bugetul local prin taxele pe care le platesc, am rugamintea sa remediati aceasta situatie.
Va multumesc.”
Aceasta fituica am redactat-o in numele dulcei mele sotii, pe care am trimis-o cu jalba in protap la primarie (pentru ca ea e proprietar) in speranta ca poate vom scapa de valurile de noroi de pe strada.
Imi pare rau ca nu am poze din timpul apocalipsei maronii, dar bruma mea de spirit jurnalistic era ocupata sa isi dea jos pungile de plastic din picioare inainte de a se sui in masina (sau cizmele de cauciuc; alea au fost aur!). Masina se opintea din greu prin sleaurile din noroi, iar odata iesita pe asfaltul din St. George Street arunca noroiul de pe cauciucuri ca orezul in usa Starii Civile (amintirile sunt inca proaspete). Pietonii temerari erau de doua feluri: oameni care paseau precaut ca sa nu-si lase pantofiorii in clisa din care puteai scoate ceramica de Pantelimon, si inarmatii cu cizme de cauciuc care mergeau tantosi prin namol, privind superior la cei dintai.
Printr-o coincidenta stranie, in aceeasi zi in care dragalasa mea sotie lasa hartia la registratura primariei, pe strada noastra au rasarit trei utilaje care au inceput sa adune noroiul. O lama aduna munti de noroi, iar un bobcat il incarca intr-o basculanta care a facut nenumarate drumuri spre unde se duce noroiul cand se duce. Maximul de rasfat l-am primit a doua zi, cand pe strada a rasarit… pietrisul mult-asteptat! Masina duduia voioasa pe pietricelele care incepusera sa se taseze, pantofii mei erau fericiti ca nu mai trebuie inveliti in pungi, iar eu personal am rasuflat usurat pentru ca in ziua cununiei voi putea pleca de acasa ca omul normal, bun de insurat, nu ca instalatorul voios, cu papion si cizme de cauciuc.
Sunt convins ca cele ce s-au intamplat au fost o coincidenta, si ca primaria nu avea cum sa se miste atat de repede (cred ca lama era deja pe strada cand sotia a plecat spre birou, deci e coincidenta clara). Uimirea si mai mare a venit cand, ajungand ieri seara acasa, gasesc in cutia de scrisori un plic mare, scris de tipar (cu pixul…) si cu stampila primariei, plic care continea urmatoarele panseuri:
“Catre Doamna…
Ca urmare a adresei dvs. inregistrata la institutia noastra cu nr. __ din data __ va comunicam ca pe strada X a inceput refacerea carosabilului.
Totodata, va rugam sa ne comunicati daca va confruntati si cu alte probleme, sesizarile dumneavoastra fiindu-ne de un real folos in vederea remedierii si solutionarii doleantelor cetatenilor orasului.
Va multumim pentru colaborare,
Viceprimar…”
#atat