Prima carte pe care am citit-o in limba engleza a fost o colectie imensa de povestiri de Arthur C. Clarke, carte imprumutata de la British Council (circa 2001 parca). Spre norocul meu am avut la dispozitie toata vara sa o citesc (biblioteca era inchisa in timpul verii si am putut s-o returnez abia in toamna) asa ca zi de zi am carat in ghiozdan imensitatea de carte (avea in jur de 800 de pagini). La inceput mi-a venit un pic mai greu sa citesc in engleza, pentru ca a citi documentatii pe net nu este acelasi lucru cu a citi o opera literara – multe cuvinte noi, multe expresii neintelese. Mai cu dictionarul, mai cu internetul am reusit sa termin cartea la timp ca s-o returnez. Au mai urmat cateva carti de Clarke tot in engleza, asta si pentru ca in Romania se tradusese foarte putin. Din toate aceste carti am inteles… foarte putin.

Un coleg s-a plans odata ca, desi e campion mondial pe scara lui la engleza, ii vine foarte greu sa citeasca literatura beletristica in engleza. Probabil si tu, cetitorule, te-ai aflat in situatia asta. Este absolut normala, si sa-ti dau si-o explicatie (cu cuvintele mele): cand citesti un text literar in limba romana mintea ta e ocupata in mare parte cu formarea imaginilor, conexiunilor, mai pe scurt – cu intelegerea povestii din spatele textului: ce vrea sa spuna, despre ce e vorba, ce invatatm de aici. Cand citesti in engleza procentul din mintea ta ocupata cu tradusul textului in romana este foarte mare. Intr-o fractiune de secunta mintea ta trebuie sa inteleaga cuvantul, sa-l puna in context, sa interpreteze expresia, sa puna totul in contextul cartii etc. Rezulta un efort mental mult mai mare, din moment ce capul tau trebuie sa treaca si de bariera de limba.

Vestea buna este ca toate aceste bariere devin din ce in ce mai usor de trecut. Cititul in engleza devine din ce in ce mai usor pe masura ce citesti mai multe carti – inveti foarte multe cuvinte, expresii, iar mintea ta va fi din ce in ce mai putin ocupata cu tradusul si va putea sa-si reia ocupatia obisnuita – formarea imaginii, intelegerea povestii etc. Atunci cand vei citi doua pagini in engleza si vei descoperi ca esti complet absorbit de actiune… inseamna ca ai reusit. Atunci vei mai descoperi un lucru – vocabularul tau de cuvinte si expresii englezesti a crescut considerabil; poti sa te exprimi mult mai bine si mai fluent, iti gasesti cuvintele mult mai usor si, mai ales, vei putea sa abuzezi nestingherit(a) de “ten-dollar words”

The moon is a harsh mistress – Robert A. Heinlein

M-am decis sa-i mai dau o sansa lui Heinlein, asta dupa ce am abandonat la jumatate “Stranger in a strange land”, gandindu-ma ca “decanul scriitorilor SF” nu si-a primit renumele degeaba. Am apelat la puterea internetului ca sa ma ajute sa ma decid, iar internetul m-a impins spre “Moon is a harsh mistress”, o carte despre revolte sociale, dorinta de independenta si… inteligenta artificiala.

Spre placuta mea surpriza, pe cat m-a plictisit “Strager…” pe atat de mult m-a pasionat “Moon…”. In esenta este o carte despre revolutie. Mai precis, este o carte despre revolutia colonistilor de pe Luna impotriva asupriri Pamantului. Daca va mai spun si ca Luna era colonie penitenciara atunci puteti face singuri paralela intre cartea lui Heinlein si istoria noastra.

Este o carte cu personaje interesante, arhetipale, care se lanseaza in discutii lungi despre teoria revolutiilor si rolul lor in istorie – avem agitatoarea de meserie, avem necredinciosul, avem profesorul “anarhist rational”, avem super-calculatorul (aparent in anii ’60 nu te respectai ca autor de SF daca nu aveai un HAL in carte). Este o carte care si-a imaginat perfect viitorul Pamantului – suprapopulat si sarac in resurse, o lume impartita intre super-puteri devastate de foamete, silite sa se bazeze pe resursele trimise de Luna catre Pamant.

Dhalgren – Samuel R. Delaney

Grea carte.

Am terminat-o ieri. Inca mai cred ca cele 800 de pagini sunt efectul tuturor substantelor psihotrope existente in anii ’60. Pur si simplu nu poti sa fii om sanatos cu capul pe umeri si sa imaginezi asa ceva. Este o carte care nu are nicio poveste. Este o carte in care personajul central (the Kid – pentru ca si-a uitat numele) se plimba printr-un oras afectat de… ceva (nu aflam ce, dar pare catastrofic), oras in care fiecare traieste dupa bunul plac si incearca sa se impace cu viata in noua societate – trait la comun, mancare care se sfarseste, violente ocazionale, sex, fenomene ciudate (doua luni pe cer). Stilul de scris “fluviu” (sau cum s-o traduce “train of thought”) o face extrem de greu de citit, iar dupa ce am terminat-o am inteles de ce nu s-a tradus in romana – nu vad pe nimeni incumetandu-se sa traduca asa ceva.

…dar cu toate astea este misto de tot. Metaforic vorbind cartea e transparenta ca o felie de salam la nunta: tot orasul reprezinta idealul de societate imaginat de tinerii anilor ’60, halucinati de acid, iarba, sex si puterea florilor (mult sex; de toate felurile; baiatu asta traia cu alt baiat si cu o fata; toti impreuna). In acelasi timp cartea urmareste afundarea personajului in nisipurile miscatoare ale unei boli psihice – pierderile de memorie sunt redate atat de bine incat la un moment dat am avut senzatia ca am innebunit eu (“bai, ce naiba, stia unde sta fata asta, de ce intreaba de drumul spre casa ei dupa 100 de pagini?!”), totul culminand cu un ultim capitol care reprezinta franturi din jurnalul “pustiului”, o insiruire de texte fara cap, coada sau ordine de orice fel.

…dar este o carte atat. de. misto.